Orfanii războiului de la Nistru

De 23 de ani, copiii orfanii ai celor căzuți pe câmpul de luptă în timpul războiului de la Nistru s-au luptat cu nedreptatea, pentru că au fost lipsiți de tată, s-au luptat cu sărăcia, iar mulți dintre ei au luat calea pribegiei pe cele mai îndepărtate meleaguri. Rana lor mai sângerează și astăzi, iar văduvele blestemă guvernarea pentru că au fost uitate așa cum au fost uitați bărbații lor uciși pe front.

causeni

Sute de copii au rămas fără părinți în urma conflictului armat din 1992. Astăzi sunt mari, au familii și propriii lor copii. Își amintesc cu lacrimi în ochi de momentul când și-au văzut tatăl în sicriu. După atâția ani de suferință, își doresc să fie pace și să le fie mamele sănătoase. De la stat nu mai așteaptă nimic, e de ajuns că i-au lăsat orfani.

Alina Balaban din Căuşeni are acum 29 de ani. Îşi aminteşte în cele mai mici detalii ultimele zile petrecute alături de tatăl ei, Anatol Balaban. Când auzeau poarta, ea şi sora ei mai mică, de doar doi anişori, ieşeau iute din casă şi-i săreau în braţe direct de pe prag. Acestea sunt cele mai frumoase amintiri, când erau strânse în brațe de mâinile lui puternice și știau că are cine să le ia apărarea.

Bucuria lor însă a fost de scurtă durată. În iunie 1992, tatăl a plecat ca voluntar pe frontul de la Tighina. A fost grav rănit. Medicii n-au reuşit să-l salveze.

Familie aruncată pe trei continente

Cele două surori au făcut facultatea, acesta a fost visul lor. S-au descurcat cu greu. Deşi au lucrat foarte mult, fără un bărbat în familie, nu au mai reuşit să termine casa. Mama lor, Vera, nu s-a recăsătorit, de altfel, ca majoritatea văduvelor de război. Dacă ar fi fost tatăl lor viu, poate erau cu toții grămăjoară, el i-ar fi ținut alături. Dar așa, au fost nevoiți să plece cât mai departe pentru a scăpa de sărăcie. Mama lor a fost contabilă la primărie, iar de mai mulți ani lucrează în Italia. Alina lucrează și ea de doi ani în Kuwait, iar sora mai mică se află în Chicago, Statele Unite. „Am ajuns să trăim eu, mama și sora pe trei continente diferite. La 4 februarie, a decedat bunica, dar nimeni din noi nu a putut să vină la înmormântare. Am trimis bani și au îngropat-o rudele. Mamei i-a fost cel mai greu. Simțim lipsa tatălui și acum…”, spune, tristă și departe de țară, Alina Balaban.