Doină, doină, cântec dulce…

La Chişinău, a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional al doinei. De o evoluare de excepţie la această manifestare culturală au dat dovadă doinaşii din zona de sud a Republicii Moldova, trei dintre care au intrat în posesia premiului întâi. Este vorba de soliştii vocalişti Ilie Fabian din raionul Cahul şi Alina Mocanu din raionul Leova, precum şi de instrumentistul Leonid Nenescu din oraşul Cimişlia. Am întreţinut o discuţie cu proaspătul câştigător al Festivalului doinei, Leonid Nenescu, profesor de instrumente aerofone la Şcoala de arte din această localitate.

festivaluldoinei

– Te rog, maestre, să ne spui la început ce înseamnă, de fapt, un Festival al doinei?

– Acest eveniment de o importanţă deosebită a fost lansat în toamna anului trecut, la iniţiativa postului Radio Moldova, care a fost susţinută de TV Moldova 1, Ministerul Culturii, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisia Naţională pentru UNESCO şi Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova.

Festivalul urmăreşte scopul descoperirii şi readucerii în circuitul firesc de valori a doinei autentice, evidenţierii celor mai talentaţi interpreţi vocali şi instrumentişti, altoirii dragostei faţă de această specie folclorică, înscrisă nu demult ca element reprezentativ în patrimoniul UNESCO.

– Şi cum a decurs ediţia din acest an a Festivalului doinei?

– Bucură faptul că interesul faţă de această competiţie culturală este în creştere. Dacă, în anul precedent, la concursul muzical au participat 68 de artişti, de astă dată numărul doritorilor de a cuceri un premiu al Festivalului doinei a fost mai mare, ajungând la 96. Este important de menţionat că printre concurenţi s-au numărat doinitori din toate regiunile Republicii Moldova, inclusiv din zona transnistreană.

Ediţia a doua a început cu o etapă de preselecţie, care a durat două zile, desfăşurându-se la 22 şi 23 octombrie anul curent, în unul din studiourile Casei Radio. Juriul a fost unul destul de competent, fiind alcătuit din profesionişti în domeniu şi condus de Constantin Rusnac, compozitor, profesor universitar, secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO.

Pentru concursul propriu-zis, care a decurs la 24 octombrie în acelaşi studio de la Casa Radio, au fost aleşi 35 de solişti vocalişti şi solişti instrumentişti, printre care m-am numărat eu şi colega mea, Anişoara Prisăcaru, ambii reprezentând raionul Cimişlia.

– A fost greu să obţii premiul întâi?

– Nu greu, ci foarte greu. Pe motiv că am concurat alături de adevăraţi maeştri. E destul să-l pomenesc aici pe Andrei Creţu din satul Bălăureşti, raionul Nisporeni, care cântă la fluier şi care la ediţia precedentă a fost recunoscut învingător între soliştii instrumentişti. Ar trebui să spun şi despre ţambalagiul Sergiu Creţu, fost membru al formaţiei „Folclor”, aflat acum la pensie, care a obținut locul trei la actualul festival. L-am avut în preajmă şi pe un foarte bun acordeonist, Gheorghe Zubco, de la Cahul. A mai fost şi un naist destul de talentat, al cărui nume, din păcate, nu l-am reţinut. Aşa că am avut rivali pe potrivă.

– Pentru care lucrări te-ai bucurat de o apreciere atât de înaltă?

– După cum ştie mai multă lume, cânt la diferite instrumente: fluier, clarinet, saxofon, caval, cobză. De astă dată am decis să folosesc cavalul. În cadrul preselecţiei, am interpretat două lucrări – o doină pură şi o doină improvizată. După ce am fost admis în etapa următoare, pentru concurs am cântat prima melodie, adică o doină autentică. Iată aşa am reuşit să câştig simpatia juriului, care mi-a acordat premiul I la categoria solişti instrumentişti.

– A fost organizată şi o gală a laureaţilor?

– Da, în cadrul celei de-a patra zi a Festivalului, dimineaţa, a avut loc simpozionul „Doina: identitate, destin, valorificare”, iar seara, în Studioul Mare de la Radio Moldova, s-a desfăşurat decernarea premiilor şi Gala Laureaţilor. Am fost fericit să primesc Diploma de gradul întâi şi un premiu bănesc, să interpretez încă o dată la caval lucrarea muzicală care m-a făcut cunoscut în întreaga țară. M-am bucurat că alături de mine, în faza finală, a evoluat o altă reprezentantă a oraşului şi a raionului Cimişlia, Anişoara Prisăcaru, care a devenit şi ea laureată a ediţiei a doua a Festivalului doinei.

– Ce te-a mai impresionat la acest concurs artistic de valoare?

– Aş dori să povestesc cititorilor despre două momente, care mi-au trezit emoţii deosebite. Unul se referă la cuvintele de laudă pe care mi le-a adresat preşedintele juriului, Constantin Rusnac, referitor la costumul popular în care m-am prezentat la Festival, afirmând că este unul „jos pălăria!”:

Celălalt moment e legat de faptul că invitatul de onoare al concursului nostru a fost renumitul cântăreţ Grigore Leşe din România. Recitalul de doine autentice prezentat de acest mare solist ne-a răscolit sufletele şi ne-a împlut ochii cu lacrimi. Maestrul de dincolo de Prut a dat o înaltă apreciere Festivalului doinei, afirmând că „A fost un eveniment extraordinar. O să duc vestea despre el la Bucureşti, să vină mai multă lume la anul”.

– Mulţumesc, dragă Leonid Nenescu, pentru interviu. Felicitările noastre pentru acest succes înregistrat pe tărâmul creaţiei artistice.