Hânceștiul este raionul cu cel mai multe pământuri pârloagă

Costurile mari şi lipsa veniturilor îi determină pe mulţi dintre agricultori să îşi lase terenurile pârloagă. Cele mai multe terenuri cu destinaţie agricolă abandonate sunt în raionul Hânceşti. Cel puţin aşa arată statisticile preliminare oferite de Recensământul General Agricol.

stiredreapta_2489_10

Din totalul de peste 2 milioane de hectare de terenuri agricole recenzate în anul 2010, pe teritoriul întregii ţări, aproape 250.000 sunt nevalorificate.

Cele mai multe, peste 114.000 de hectare, se află în zona de centru a ţării. În raionul Hânceşti, aproape 18.000 de hectare de terenuri agricole sunt lăsate pârloagă, în raionul Călăraşi sunt nelucrate peste 12.000 de hectare de terenuri agricole şi cam tot atât în raionul Ialoveni.

La celălalt pol, cu cele mai puţine terenuri agricole nevalorificate este raionul Donduşeni, unde au fost înregistrate doar 650 de hectare abandonate.

Oficialii de la Ministerul Agriculturii estimează că, anual, Moldova pierde o producţie agricolă echivalentă cu 1 milion de tone de cereale, din cauza numărului mare de terenuri nelucrate.

Până la efectuarea acestui recensământ, reprezentanţii Ministerului Agriculturii operau cu cifre între 50.000 şi 90.000 de hectare de terenuri nelucrate.