Dragobetele, o sărbătoare reînviată de cei cu sufletul tânăr. Află de cine sunt îndrăgostiţi preşedinţii raioanelor din sudul Moldovei

Dragobetele se sărbătoreşte pe 24 februarie, însemnând pe vremuri începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii. I-am întrebat pe preşedinţii raioanelor din regiunea de sud ce înseamnă pentru ei Dragobetele, dragostea, când au cunoscut, au simţit acest tainic şi misterios fior? Citiţi mai jos răspunsurile domniilor lor.

dragobete

Ilie Cernăuţan, preşedintele raionului Basarabeasca: „Credinţa în Dumnezeu şi dragostea ne ajută să trecem peste orice greutăţi”

Am acceptat discuţia despre dragoste ca fiind o mare provocare. Dar şi o binecuvântare. Şi vă spun de ce. Trebuie să mărturisesc că adeseori noi, oamenii, în goana noastră după fericire, succes, ne simţim copleşiţi şi bulversaţi de multiplele probleme cu care ne confruntăm şi nu dăm importanţă lucrurilor simple care, de fapt, ne ajută să trecem peste orice greutăţi şi să trăim. Acestea sunt credinţa în Dumnezeu şi Dragostea.

Aş zice că dragostea e o boală fără de care nu ne-am simţi sănătoşi. Cred în dragoste? Da. Chiar dacă prima experienţă sentimentală a fost una care m-a decepţionat şi m-a făcut să sufăr foarte mult… Eram student în anul I când m-am îndrăgostit la nebunie. Am plecat pe doi ani la armată şi, când am revenit, am aflat că „prima şi cea mai mare iubire” mi-a dat papucii. Am suferit foarte mult. Mi-am zis atunci că nu mai caut dragostea, pentru că nu există. Dar au trecut anii şi am întâlnit o altă femeie care mi-a devenit nevastă. Avem şi două fete care s-au născut din dragoste. Uneori, privindu-le, îi spun soţiei în glumă: „Fata mai mare seamănă cu mine, se vede că la început tu mă iubeai mai tare”. Mezina e leit maică-sa. Şi atunci mă completez: „Cred că de astă dată eu m-am îndrăgostit pentru a doua oară de propria nevastă”…

Avram Micinschi, preşedintele raionului Cahul: „Dragostea, această poezie fără sfârşit”

Dragostea, această poezie fără sfârşit, mereu palpabilă, în acţiune, m-a însoţit şi continuă să-mi fie alături de-a lungul întregii mele vieţi. Pentru întâia oară, am simţit acest fior plin de mister în anii de şcoală, la Manta, când, dacă mă îndrăgostisem de buna noastră profesoară de limba şi literatura română, cum să nu-mi cadă tronc la inimă fiica dumneaei – o zgâtie de fată brunetă, cu ochi albaştri, ca fundul cerului azuriu şi fundiţe albe-albe, imaculate? Acele sentimente – curate, nevinovate, acel fior – dulce şi plăcut, de nedescris, îl simt şi acuma, chiar dacă de atunci s-a scurs atâta amar de vreme şi noi ne-am îndepărtat unul de altul, ca două planete, vorba unui cântec din tinereţe…

Au trecut anii, ca lăstunii, din dragostea „cea mare”, pe care am cunoscut-o imediat ce am văzut-o, la direcţia raională învăţământ, unde eram pe atunci şef, pe actuala mea soţie, Maria, au crescut cele două fiice ale noastre – Nadina, elevă în clasa VI, şi Laura, care de abia a păşit toamna trecută pragul şcolii, tot aici, la Cahul.

Ce să vă mai spun? Că femeia, în viaţa-mi, a fost mereu un simbol, un reper, un idol dacă vreţi. Vivat iubirea!

Ştefan Zaharia, preşedintele raionului Cantemir: „În faţa dragostei, şi rege, şi sărac, sunt egali”

Dragobetele este o sărbătoare a noastră, care ne vine din adâncul latinităţii. Cunosc legenda Dragobetelor, acelui fecior al Babei Odochia, care, vine vorba, sărută fetele. În această zi, spune legenda, toate fetele se mărită. Ei bine, este o zi când trebuie să-i cântăm serenade, osanale, să-i spunem cele mai frumoase, mai dulci cuvinte de dragoste persoanei iubite. Prima iubire? Sincer să fiu, nu pot spune cu certitudine când anume a fost aceasta, dar îmi amintesc c-a fost ceva feeric, ca o preafrumoasă poveste, cu istorii, sentimente ce nu mai au sfârşit…

După mine, este foarte frumos spus că braţele dragostei te cuprind cu tot prezentul, trecutul şi viitorul tău; în faţa dragostei şi rege, şi sărac sunt egali. Aşa a fost şi la noi: ne-am legat destinul cu soţia Raisa din dragoste pură, sinceră, curată ca cristalul şi trainică precum cremenea. Avem doi feciori, Alexandru şi Sergiu, cu care ne mândrim şi pe care-i iubim mult de tot, căci ei sunt născuţi din acel „nu ştiu ce”, dulce-amărui, ce pune în mişcare întregul pământ, prinţi şi regi, planete şi galaxii, mişcă soarele şi munţii… Nu în zadar a spus un mare prozator: dacă dragoste nu e, nimic nu e!

Ilie Gluh, preşedintele raionului Căuşeni: „Dragostea şi bunăvoinţa, ce tribut frumos!”

Prima dragoste a fost pe cât de năvalnică şi de frumoasă, pe atât de scurtă şi de captivantă, lăsându-mi amintiri de neşters pentru toată viaţa. Eram prin clasa a cincea, când m-am îndrăgostit lulea de o puştoaică din mahala, frumoasă şi plină de demnitate, la care trăgeau cu ochiul şi alţi băieţi. O făceam pe grozavul, încercam să o protejez, îi duceam geanta. Este prima fiinţă căreia i-am cules şi oferit ghiocei, i-am exprimat tot focul inimii mele în versuri.

Pentru ca într-o zi să le declar la ai mei că mă însor cât mai curând cu aleasa inimii mele. La auzul declaraţiei, mama, care era bună de glume, a început să mă ia în căruţă, fredonându-mi câteva rânduri dintr-un vechi cântec românesc: „Cine-n dragoste nu crede, n-ar mai călca iarbă verde”. Şi tot aşa, până când mi-a trecut focul. Dar prima dragoste şi azi mă readuce imaginar în minunata lume a copilăriei.

Cât priveşte Dragobetele, încerc să-i întregesc sensul acestei sărbători, să-mi verific faptele cu dictonul dostoievskian, potrivit căruia „frumosul va salva lumea”. E un mare adevăr, dar frumosul fără dragoste şi bunăvoinţă ar fi asemeni unui pom care înfloreşte, dar rod nu dă.

Ivan Veveriţă, preşedintele raionului Cimişlia: „Iubirea este îndelung răbdătoare, binevoitoare”

Mă întrebaţi ce este iubirea? Mă simt oarecum emoţionat şi plăcut surprins să fiu sustras de la multiplele griji şi probleme pe care urmează să le rezolv zilnic, tocmai de Dragobete, această sărbătoare autohtonă veche, care a renăscut în ultimii ani, fără de care am fi săraci şi nu am cunoaşte adevărata fericire.

Secole de-a rândul oamenii au încercat să găsească răspunsul la această întrebare. Şi încă nu l-au găsit completamente. Dacă, pe când eram tânăr, simţeam şi defineam iubirea într-un fel, asociind-o mai întâi cu un fior dulce-amar, efemer, care îmi provoca ameţeli şi mă făcea să-mi pierd capul la vederea unei fete frumoase, după care — cu femeia care nu mă lăsa să trăiesc liniştit şi cu care am simţit că suntem făcuţi unul pentru altul şi ne-am căsătorit, astăzi aş răspunde la aceeaşi întrebare cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel:

„Iubirea este îndelung răbdătoare, binevoitoare, nu este invidioasă. Iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată”.

Eufrosinia Greţu, preşedintele raionului Leova: „Dragostea te purifică, te înalţă ca om”

Am citit undeva fraza: „A muri de dragoste” şi m-am gândit c-ar fi mai potrivit să spunem „a muri din lipsă de dragoste”. Or, nu este om pe acest pământ care n-ar fi cunoscut vreodată acest sentiment, ce te înalţă şi te doboară, te trezeşte şi te adoarme, te face, vorba cântecului popular, din om neom.

Dragostea, această stofă a naturii, pe care a brodat-o imaginaţia omului şi care domină întreaga omenire, mi-a fost şi mie şi, slavă Domnului, continuă să-mi fie catalizator, pavăză şi călăuză în orice pas, mişcare, gând şi acţiune. Dar nu există dragoste fără săgeţi şi fără flăcări, care te usucă, la fel ca pe-o frunză în plină toamnă, atunci când nu este reciprocă, atunci când persoana iubită nu-ţi răspunde cu aceeaşi căldură şi afecţiune…

Acest lucru l-am însuşit de la bunii mei părinţi, cărora le-am împărtăşit, la vârsta respectivă, cu sfială, primele sentimente de iubire, de la colegele mai în vârstă, ca mai apoi, să li-l spun celor doi băieţi ai mei, pe care i-am crescut din dragostea şi grija părintească a mea şi a soţului, Afanasie. Una ştiu: dragostea nu are vârstă, ea este mereu născândă, tânără, ea te purifică, te întremează şi te înalţă ca om.

Vasile Buzu, preşedintele raionului Ştefan Vodă: „Noi nu avem nevoie de a împrumuta o zi a dragostei, o avem pe a noastră”

Recenta sărbătorire a aşa-zisei Zile a îndrăgostiţilor „Valentin şi Valentina”, în jurul căreia s-a făcut atâta tam-tam, consider că e încă o nefastă greşeală din viaţa spirituală a tinerei generaţii de azi. Zic aşa, deoarece atare sărbătoare nouă ne este completamente străină. Romanii, după câte ştiu, au împrumutat acest surogat al dragostei de la alte popoare, unde acest sentiment este mai mult o marfă decât o trăire.

Noi nu avem nevoie de a împrumuta o zi a dragostei, deoarece o avem pe a noastră – Dragobetele, zi în care fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor care se „logodesc”. Şi, întrucât Dragobetele este considerat şi un zeu al bunei dispoziţii, ani de-a rândul în aşezămintele de învăţământ şi de cultură din localităţile raionului, în această zi de 24 februarie, este desfăşurată o suită întreagă de acţiuni culturale: serate tematice, victorine, întâlniri din cadrul TVC-urilor cu participarea în masă a tinerei generaţii, tonul în toate fiind dat de inimoşii lucrători ai casei orăşeneşti de cultură din centrul raional.