Polonia, un mare avocat al Moldovei

Presa internaţională scria, zilele trecute, că Uniunea Europeană va anunţa în această săptămână lansarea negocierilor în vederea încheierii acordurilor de asociere cu Republica Moldova şi Georgia. Acest lucru l-a declarat luni ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a celor 27 ţări membre UE.

Iată că, deşi la Chişinău luptele de pe arena politică riscă să ne arunce în haos şi incertitudine din cauza neînţelegerilor privind alegerea preşedintelui, Polonia ne dă o speranţă de limpezire asupra aspiraţiilor noastre, ne întinde o mână de ajutor necondiţionat.

La summit-ul Parteneriatului Estic „vom anunţa deschiderea negocierilor, bine pregătite deja, asupra acordurilor de asociere ale UE cu Republica Moldova şi Georgia”, a declarat şeful diplomaţiei poloneze.

Este un gest foarte semnificativ din partea Poloniei, care are de spus un cuvânt greu în timpul exercitării preşedinţiei Uniunii Europene, ea având posibilitatea să includă pe agenda de lucru a UE chestiunile pe care le consideră mai importante. Iar evenimentele din ultimul timp, inclusiv vizita premierului Vlad Filat la Varşovia şi în alte capitale europene, denotă că noi ne aflăm în cărţile marilor cancelarii, aşa mici cum suntem.

Pentru a înţelege mai bine gestul Varşoviei, ar trebui să facem o călătorie în istorie. Pentru că, orice s-ar spune, acţiunile de astăzi, simpatiile şi antipatiile dintre unele state au rădăcini adânci, seculare, chiar dacă ele îmbracă haina diplomaţiei. Polonezii nu au uitat nici că statul român le-a găzduit guvernul în exil şi un mare număr de refugiaţi, în toamna anului 1939, după ce Polonia a fost invadată de Germania hitleristă şi de Rusia bolşevică, ştergând statul polonez de pe harta Europei.

Iar polonezii, deşi sunt tot slavi, nu sunt ca ruşii, care îi urăsc şi astăzi pe polonezi pentru că, s-au aflat jumătate de secol sub dominaţia lor (secolul XVII), că sunt catolici şi folosesc alt alfabet decât al lor. De aceea ruşii au supus Polonia în mai multe rânduri şi le-au masacrat, chiar în epoca modernă, floarea intelectualităţii, la Katyn.

Dar vorbeam de Polonia, marele nostru avocat de astăzi. Polonezii le-au rămas recunoscători românilor pentru susţinerea în momentele grele din istoria lor dramatică. E de prisos să mai spunem că polonezii ştiu că moldovenii dintre Prut şi Nistru sunt români şi ne întorc, într-un fel, gestul de solidaritate de cândva al românilor.

Indiferent care este motivul Poloniei de a ne susţine şi, implicit, al întregii Uniuni Europene, cert este că trăim un moment istoric şi depinde doar de noi înşine dacă vom profita de el.

Dacă vom rata şi această şansă, cum am ratat-o pe timpul când Lucinschi conducea ţara, care a dat dovadă de prostie respingând oferta occidentalilor, urmaşii nu ne-o vor ierta. Fiindcă nu se ştie când va urma o altă extindere a Uniunii Europene. Iar jocurile de-a democraţia şi de-a alegerea preşedintelui de astăzi, din vina comuniştilor, s-ar putea să ne pună mari probleme în drumul nostru spre integrare. În toate ţările care au aderat după ’90 la marea familie europeană, lupta politică internă a fost una, iar interesul naţional a prevalat, indiferent cine se afla la putere.