You Are Here: Home » Administrația publică » Autorităţile locale din Cimişlia au discutat cu antreprenorii probleme de interes comun

Autorităţile locale din Cimişlia au discutat cu antreprenorii probleme de interes comun

  „Oraşul Cimişlia – realităţi şi imagine”. Acesta a fost genericul întâlnirii dintre autorităţile publice locale şi oamenii de afaceri din central raional, desfăşurată într-un local comercial din localitate.

  Tema discuției,  la care au participat peste 40 de întreprinzători, şefi de instituţii publice, consilieri raionali şi orăşeneşti, reprezentanţi ai presei din teritoriu, s-a axat pe mai multe obiective, principalele fiind următoarele: Situaţia actuală în spaţiul economic local şi ameninţările provocate de această situaţie; proiectele investiţionale strategice şi perspectivele dezvoltării economice ale oraşului Cimişlia; colaborarea dintre administraţia publică locală şi mediul de afaceri pentru relansarea orașului. 

Primarul Gheorghe Răileanu deschide evenimentul

Primarul Gheorghe Răileanu deschide evenimentul

  Evenimentul a început cu alocuţiuni ale primarului de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, și președintelui raionului, Mihai Olărescu. Ei au menționat că dezvoltarea economică a orașului depinde de fiecare locuitor al acestuia, iar pentru a progresa în acest domeniu trebuie să stabilim un plan de acțiuni, care să fie  implementat pe parcursul lui 2017, precum şi în anii următori

  Această inițiativă, ce vine din partea administrației publice locale, a avut ca scop motivarea și unirea tuturor eforturilor populaţiei oraşului Cimişlia pentru dezvoltarea și relansarea economică a localității. Agenții economici, printre care s-au numărat Sergiu Vacarciuc, Maxim Colţa, Vladimir Javgureanu, Vasile Ciobanu, Liuba Tcacenco, Petru Godoroja şi alţii, şi-au arătat adeziunea față de această inițiativă, au venit cu propuneri pentru a iniția un plan de acțiuni și s-au implicat activ în discuții. 

  Antreprenorii au fost susţinuţi de către o serie de colegi, printre aceștia fiind Valeriu Cuflic, preşedintele „Consumcoop” Cimişlia, Elena Galcenco, directoarea filialei locale „Moldova Agroindbank”, Sergiu Andronache, conducătorul reprezentanţei „Nexus” în Moldova, Fiodor Ţurcan, şeful întreprinderii municipale „Servicii publice Cimişlia”.

  S-a propus, bunăoară, crearea unei asociaţii a migranţilor, originari din oraşul Cimişlia, fondarea unei reţele a magazinelor din localitate, elaborarea unei politici a preţurilor unice, dezvoltarea mai pe larg a turismului, construirea unei străzi pietonale, atragerea aici a producătorilor mari din Republica Moldova şi din afara țării etc.

  La finalul întâlnirii, s-a convenit de a organiza şi în continuare astfel de întruniri, care vor impulsiona implementarea planului de acțiuni propus.

                                                                           Ion CIUMEICĂ

About The Author

Number of Entries : 545

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top